Cultul Divin public

Conlucrarea spirituala publica nu e altceva decat raspunsul chemarii hristice la unirea si contopirea intr-un singur Trup tainic, a madularelor Bisericii , o unire asemanatoare unirii Treimice , mai multe madulare unite insa intr-o singura substanta
O initiere a fiintei omenesti ,a unei forme de viata de pe aceasta planeta spre o cale a desavarsirii a unirii tainice si a rezidirii rostului celui dintai, o cale spre regasirea identitatii divine a suflarii de viata prezenta in om
Partasia comuna in cultul public al Bisericii atrage dupa sine impartasirea din Duhul care-L descopera in inimi pe Iisus Hristos, Fiul Lui Dumnezeu, dealtfel singura modalitate valida prin care fiinta cu radacini adamice poate ajunge la cunostinta reala a Creatorului si poate depasi stadiul de vietate descoperindu-l pe cel de fiinta, care intregeste sangele vital din punct de vedere biologic cu suflarea divina plamadita in Eden, vitala din punct de vedere sufletesc
Dacă doi dintre voi se vor învoi pe pământ în privinţa unui lucru pe care îl vor cere, spune Domnul, se va da lor de către Tatăl Meu, Care este în ceruri. Că unde sunt doi sau trei, adunaţi în numele Meu, acolo sunt şi Eu în mijlocul lor" (Matei 18, 19-20). Prin aceste cuvinte Dumnezeu consfinteste pentru vesnicie cultul public crestin care transcede granitele acestei lumi desavarsindu-se in imparatia cerurilor unde, in viziunea prorocului Isaia are loc plinatatea comuniunii liturgice

Infatisarea ortodoxa a cultului public se materializeaza cel mai concret in slujirea sfintei Liturghii care nu este altceva decat transpunerea eterna repetitiva dar totusi mereu unica a Cinei euharistice din odaia discreta unde Cuvantul s-a impartasit realmente in chip material ucenicilor coplesiti peste masura si confuzi in ceea ce priveste identitatea Celui pe care-L numesc Invatator
Cina transpusa in cultul public crestin de catre prima comunitate a sfintilor devine culmea cea mai inalta a trairii duhovnicesti contopind echilibrat lauda, inchinarea, multumirea si jertfa datatoare de viata izvorata pentru prima data din Golgota si transpusa pentru veacuri pe masa altarului care devine in chip tainic golgota, mormant si scara catre cer

Intelegand unirea testamentelor revelate prin Duhul Sfant de-a lungul desfasurarii planului divin al rezidirii omului, Biserica continua exemplul veterotestamentar al laudelor in cultul divin public, astfel timpul extra liturgic devine tot un timp de rugaciune si zidire duhovniceasca, prin cele sapte laude si o continuare a intalnirilor apostolice din templu , sinagoga sau case partculare.
Numarul sapte nu este intamplator plasat in dreptul laudelor ci a fost revelat prin psalmistul David care in psalmul 118 spune: De sapte ori in zi Te-am laudat”
Luand aminte la indemnul Mantuitorului , cele sapte laude nu sunt altceva decat timpuri de priveghere implinind in adevar cuvantul :
drept aceea privegheati, ca nu stiti ziua, nici ceasul cand va veni Fiul Omului” (Matei 25, 6-13).

Participarea la cultul divin public este esentiala , existentiala putem spune in procesul induhovnicirii si indumnezeirii omului, deoarece prin cele trei functii ale cultului public ((latreutică, harismatică şi învăţătorească).acesta raspunde dorintei credinciosului de adorare a Creatorului implinindu-si sentimentul religios zidit in suflet inca de la zamislire, il umple cu puterea mangaietoare a Duhului fara de care orice tentativa de a deveni credincios este sortita esecului deoarece dupa cum afirma Pavel, apostolul neamurilor, nimeni nu poate ajunge la cunostinta adevarului hristic decat prin Duhul Sfant, apoi ii raspunde ratiunii credinciosului , ratiune care pe langa suflet i-a fost daruita pentru a-l diferentia de vietatile create alaturi de el la intemeierea lumii, impartasindu-l din Cuvantul care s-a facut trup si s-a salajluit in lume ca prin lumina paradisiaca izvorata din Propria-i Fiinta, sa-si ridice creatia la statusul primordial de cununa a intregii zidiri divine